Poem dezbrăcat de patimă..

Ambiguitatea emoțională cu care violent ai îmbrățișat-o, s-a dovedit a fi fatală. I-ai hrănit existența cu emoții infantile, i-ai sărutat coapsele în respirații avide, dar nu ai fost capabil să îi satisfaci gândurile hămesite. I-ai adorat parfumul pielii, ușor pătat de aroma înțepătoare a haosului ce-l poartă în vene mult prea intim pentru incompetența ta emoțională. Amprentele ei, poem erotic pe pielea prezenței masculine, amprentele tale, picături acide de regret ce par că încă îi ard în privire. Pare că cerul nocturn încă îi cerne cromatica ta carnală în gânduri, însă refuzul ei de a-ți descompune existența în fărâme de amintiri începe să se altereze. Liniștea nu mai are mirosul tău sau poate nu l-a avut niciodată pe de-a-ntregul. Pentru ea, rămân unica prezență masculină aptă să o pătrundă profund până în momentul în care sufletul ei rămâne aproape gol în brațele nopții, pătat de razele blânde ale lunii. Pe ea, se cuvenea să o trăiești poetic, să îi săruți virgula degetelor și litera din miezul rimei, să îi guști fiecare vers cu o pasiune bolnavă și să nu te oprești la punct. Arta trupului ei lipsit de emoții îți este străină, mie îmi este atât de intim crestată în palme. Însă, gustul metalic al existenței tale o va constrânge să rătăcească din nou prin poeme dezbrăcate de patimă și pare că intensitatea respirației ei nu se mai poate măsura în gemete blânde. Golul cordial al existenței tale a transformat un poem în maledicție.

5 thoughts on “Poem dezbrăcat de patimă..

  1. No Name says:

    „Pofta din amintire este rădăcină patimilor, care sunt rudenie întunericului. Iar sufletul zabovind în amintirea poftei nu se cunoaște pe sine ca este insuflarea lui Dumnezeu”
    Am găsit acest blog accidental, titlurile tale mi-au stârnit interesul. Am citit câteva dintre ultimele tale postări, sunt foarte frumos scrise, acest limbaj elevat este în ton cu dorința ta de a-ți expune sentimentele și poate chiar trăirile intr-un mod cât mai ambiguu. Deși l-am citit cu ceva interes, nu te mint, la final am rămas cu un gust amar (scuza-mi exprimarea) nu-mi place acest sentiment de tristețe care apare în mai multe postări (sunt o persoană mai veselă)
    Mă tot gândesc dacă acest sentiment de tristețe sau de neîmplinire pe care-l transmiți vine din realitate ? Sau este doar „actul artistic”?
    Aștept cu interes următoarele tale postări, în care sper sa vad si cealaltă latura a ta, pe care am găsit-o intr-o postare de prin 2018(dacă nu mă înșel)
    Fii mereu veselă, fericita și succes în continuare :* 🙂

    Like

    • simonastefaniablog says:

      Îți mulțumesc frumos! ☺️
      Cât despre articole, cuvintele curg mult mai lin în momentele nu chiar fericite, poate și din cauza aceasta, majoritatea au un ton mai “amar”. Toate articolele au un iz de adevăr, o urmă ascunsă de realitate printre cuvinte.

      Like

      • NO NAME says:

        Niciodată nu m-am priceput la cuvinte, dar o sa mai spun doar atât pentru azi, mai discutam și cu alta ocazie :))
        Mă bucur sa vad ca esti aceiasi fată linistita si ca-ti urmezi pasiunile și faci în același timp după părerea mea un fel “terapie prin pasiune” . O sa-ti mai comentez la urmatorul articol pe care-l aștept putin mai vesel (NU GLUMESC!!! , :)) )
        Sper sa ne mai revedem cândva, pana atunci … știi cum se spune “ce nu te doboară te intarește” 😁

        Like

  2. Mihai Tălmaciu says:

    L-am citit de 3-4 ori pana sa inteleg ca ai invocat o perspectiva masculina din exteriorul cadrului personajelor. Faptul ca ai putut sa plasezi actiunea din cuvintele unui barbat dar prin emotiile tale nu ma face decat sa vad articolul asta ca pe un pur act artistic. E superb scris!

    Liked by 1 person

Leave a comment